Viața evreiască a Chișinăului era peste tot în oraș. Familiile evreiești mai sărace trăiau în principal în partea de jos a orașului, în timp ce evreii înstăriți trăiau în partea de sus. Strada Alexandrovskaya era bulevardul central. Astăzi această stradă se numește Bulevardul Ștefan cel Mare. Mulți evrei locuiau aici, chiar în centrul orașului; erau multe magazine și restaurante evreiești. „Să vezi lumea și să te arăți la lume” parcă ar fi fost spus despre strada Alexandrovskaya și despre evrei în perioada interbelică. În interviurile pentru Centropa, mulți evrei în vârstă își aminteau strada aglomerată. Printre ei este Bella Ceanina, născută la Chișinău în 1923:
Țin minte bine Chișinăul copilăriei mele. Centrul era plat, ca o tablă de șah: stând la începutul străzii, pute vedea sfârșitul ei, plantat cu copaci. Strada centrală Aleksandrovskaya diviza orașul în două părți: o parte de sus, bogată, și una alta de jos, mai aproape de râul Bîc, săracă. În orașul de sus erau case și apartamente bogate: acolo locuiau evrei înstăriți, precum familiile Cogan, Șor și Klingher. Pe strada Aleksandrovskaya erau multe magazine deținute de evrei. Nu-mi amintesc dacă lucrau sâmbăta. Îmi amintesc de un magazin de bijuterii și ceasuri care aparținea familiei evreiești Nemirovsky. Ambii fii ai lui Nemirovsky, bărbați tineri și frumoși, lucrau în magazin. Când am împlinit 13 ani, părinții mi-au spus că nu au bani pentru o aniversare bogată, dar pot să-mi cumpere un ceas. Mi-au cumpărat un ceas de mână în magazinul lui Nemirovsky, care a servit mulți ani.
Alexandrovskaya era stradă comercială, dar și rezidențială. Ida Voliovici locuia aici, iar vecinii ei erau familii evreiești și neevreiești.
Locuiam într-un apartament de pe strada Aleksandrovskaya, la nr. 51a. […] La Chișinău, proprietarii magazinelor erau de naționalități diferite: evrei, ruși, greci, armeni. Proprietarul casei noastre era un evreu Danovici. […] Micul nostru apartament era în curte, avea două camere și o bucătărie. În curte era o toaletă comună. Familii evreiești și moldovenești locuiau în casa noastră. Copiii se jucau împreună în curte, întorcându-se acasă doar pentru prânz. Din câte îmi amintesc, nu exista o divizare etnică.
Zlata Tcaci s-a născut în 1928. Și ea, la fel, își amintește cum părinții ei o duceau pe bulevardul principal al Chișinăului, copil fiind:
Părinții mei mă duceau la o cofetărie de pe strada Alexandrovskaya, strada principală a Chișinăului, unde mâncam înghețată. Strada Alexandrovskaya era pavată, ca majoritatea străzilor din Chișinău, iar pe ea circula tramvaiul. Îmi amintesc casele cu un nivel, unele dintre ele erau foarte frumoase. Pe strada Aleksandrovskaya erau multe magazine deținute de evrei.
Pe lângă magazine și restaurante, pe strada Alexandrovskaya decurgea și viața culturală a orașului. Isaac Rozenfain s-a născut la Chișinău în 1921. Într-un interviu acordat Centropei, el își amintește cum, încă tânăr, mergea la cinema și se plimba pe bulevard:
Mi-a plăcut filmul și am vrut să devin regizor. Mă duceam deseori la cinematograful „Orfeu” de la colțul străzilor Aleksandrovskaya și Pușkinskaya, la „Colosseum” de pe Podolskaya și la „Odeon”. Nu ratam niciun film. Însă era dificil. Nu eram foarte bogați iar un bilet pentru un elev de gimnaziu era destul de scump. […] Elevilor gimnaziului le-a plăcut să se plimbe pe strada Alexandrovskaya, Broadway a orașului nostru. Ne plimbam de la Gogol până la strada Sinadinovskaya, pe partea dreaptă, care pleca de la gară. Făceam cunoștințe, ne plimbam, discutam.
Când, în 1941, a fost creat ghetoul, viața evreilor din Chișinău s-a schimbat dramatic: au dispărut magazinele evreiești, familiile evreiești din case și liceeni evrei din cinematografele de pe strada Alexandrovskaya.
Chiar dacă strada Alexandrovscaia nu mai avea același fost caracter evreiesc după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, mii de evrei continuau să locuiască în Chișinău și ocupau numeroase funcții în viața orașului. Idișul se mai auzea pe străzile Chișinăului până în anii 1970.
