Meniu de navigatie

Despre acest proiect

Al nostru Ghid Audio vă duce în călătorii prin evreiescul Chișinău și vă permite să descoperiți multe dintre aproape uitatele ale vieții evreiești.

Utilizați hărțile noastre multimedia și explorați imaginile de familie, materiale din arhive și povești personale ale 13 de supraviețuitori ai Holocaustului evreiesc pentru a obține o perspectivă unică asupra bogatei moșteniri evreiești ale acestui oraș european.

Stolperstein (în memoria lui Moisei Berleand)
Stolperstein (în memoria lui Moisei Berleand)

Stolperstein (în memoria lui Moisei Berleand)

Element 340
Strada Alexandru cel Bun 17
00:00
00:00
  • 00:00

În fața fostei case a familiei Berleand, în trotuar, este montat un stolpersteine în memoria lui Moisei Berleand. Proiectul memorial „Stolpersteine” atrage atenția asupra memoriei victimelor nazismului în multe țări europene. Cubul de beton, acoperit de o placă de cupru este montat în trotuarul din fața caselor în care au locuit acești oameni înainte de a fi arestați, deportați sau împușcați. În Chișinău, pe strada Armenească nr. 27b, există un alt stolpersteine în memoria Bunei Brun.

Moisei Berleand s-a născut la Chișinău în 1885. Era nepotul cunoscutului lider al comunității evreiești din Chișinău, Solomon Berleand. În perioada interbelică, a plecat din Basarabia în Franța. Acolo, în martie 1944, a fost arestat și deportat la Auschwitz-Birkenau, unde a fost omorât.
Mii de evrei din Chișinău au fost uciși între 1941 și 1944. Unii evrei basarabeni au reușit să scape, precum, familia Raisei Roitman, în vârstă de 15 ani, născută intr-un oraș mic de pe Nistru:

La 16 iulie 1941, imediat după ocuparea Chișinăului, părinții mei au decis să plece. Mama se gândea că în curând totul se va stabili și ne vom întoarce acasă. A luat doar acte și bani. Chiar și-a lăsat bijuteria modestă acasă. Mama a încuiat casa și a lăsat cheile vecinului moldovean, rugându-i să aibă grijă de casă. Aveam puține lucruri, bagajele erau ușoare. Doar Motl și-a luat jocul de table preferat. De atunci le păstrez. Nu-mi amintesc cum ne-am întâlnit rudele când plecam, țin minte doar că oarecum rudele mamei mele ni s-au alăturat. […] Am mers pe drum cu alți refugiați. Drumul era bombardat și a trebuit să ne ascundem în câmp sau în pădure. Oamenii strigau și boceau. Erau răniți și morți. Uneori intram în satele ucrainene. Gazdele primitoare ne permiteau să facem baie, ne adăposteau pentru noapte.. Ne hrăneau chiar, ne dădeau lapte și haine curate. […] Nu exista cale întoarsă. Oriunde stăteam, ne adunam la amiază pentru a asculta buletinele de știri la radio. Astfel aflam cât de repede avansau nemții pe pământul nostru.

Raisa Roitman spune într-un interviu acordat Centropei că refugiații sufereau de foame și nesiguranță. Familia ei, ca mulți alții care au evadat din Chișinău și Basarabia, au mers departe în estul Uniunii Sovietice. Fratele mai mic al Raisei, Motl, a murit de tifos. Singurul lucru rămas de la el era jocul de table. După încheierea războiului, familia s-a întors acasă la Chișinău:

La sfârșitul lunii decembrie 1944, imediat după eliberarea Basarabiei, am revenit acasă. Desigur, drumul spre casă ni s-a părut mult mai scurt. A trebuit să schimbăm trenuri, dar pe 3 ianuarie 1945 am ajuns la Chișinău. Orașul era întunecat, gol și pe jumătate distrus. Tata a decis să rămânem la Chișinău […]. Din scrisorile prietenului nostru, am aflat despre casa noastră demolată. Nu ne-am întors la Vadul-Rașcov. Erau multe subsoluri libere și ne-am așezat într-unul din ele.

 

Citeste mai mult